Este normal să îți dorești să-ți periezi cât mai bine dinții, astfel încât să stai cât mai departe de problemele dentare care pot apărea în prezența unei igiene orale precare. De aceea, este esențial să știi cum să-ți periezi corect dinții, astfel încât singurele vizite în cabinetul stomatologic să fie doar pentru controalele periodice.
Citește în continuare articolul și află cum trebuie să fie făcută perierea corectă a dinților, astfel încât să te bucuri de rezultatele mult dorite. Nu este greu de făcut, însă trebuie să-ți dai silința și interesul să urmezi și să ții cont de toți pașii necesari.
Iată cum trebuie să îți periezi dinții:
- Periază în sensul acelor de ceasornic
Este foarte important să îți periezi dinții în sensul acelor de ceasornic, astfel încât aceștia să fie cât mai bine curățați, iar bacteriile să fie eliminate în proporție mare. Acest tip de periaj este unul blând, care trebuie repetat de circa 4 ori pe fiecare arcadă în parte. Începe periajul cu dinții din față și termină cu molarii de minte.
- Periază dinții atât pe partea exterioară, cât și pe partea inferioară
Este elementar să nu îți speli dinții doar pe partea exterioară, ci și pe partea interioară, astfel încât să eviți cât mai mult depunerile de tartru și placa bacteriană. Foarte multe persoane își periază dinții doar în zonele care sunt la vedere, însă acest lucru este foarte greșit, deoarece în acest fel dinții nu sunt îngrijiți în totalitate.
Dacă îți dorești o dantură sănătoasă și puternică este foarte important să îți faci timp și pentru perierea dinților pe partea interioară.
- Periază limba
Limba, cerul gurii și obrajii inferiori pot reține resturi de mâncare și placă bacteriană, fapt ce poate provoca respirație urât mirositoare. Dacă îți dorești să nu ai parte de un astfel de efect este stringent ca după finalizarea perierii dinților pe toate părțile, să periezi și aceste zone din cavitatea bucală. Doar în felul acesta te poți bucura de o respirație cu adevărat plăcută.
- Folosește ață dentară
După ce ai terminat de periat dinții este indicat să folosești ață dentară, pentru a elimina resturile de mâncare interdentare. Periajul clasic este foarte posibil să nu ajungă în aceste zone din cavitatea bucală, însă ața dentară pătrunde cu succes în acest tip de spații înguste.
Astfel, dacă îți dorești să stai cât mai departe de carii, folosește ață dentară de calitate superioară de fiecare dată după ce termini să te speli pe dinți.
- Folosește o apă de gură de calitate
La final, după ce ai finalizat toți pașii de mai sus, clătește cavitatea bucală cu ajutorul unei ape de gură de calitate înaltă. Este recomandat să te orientezi spre cele mai bune firme producătoare, astfel încât să reușești să elimini cât mai mult din placa bacteriană cu ajutorul acesteia.
În cele din urmă, respectă cu sfințenie toți acești pași, mai ales dacă vrei să vizitezi medicul dentist doar la 6 luni, la controalele periodice.

